Zgomotul a fost o provocare în fabrici încă de la apariția acestora. La început, nici sindicatele și nici companiile nu știau cât de periculos era zgomotul. Pentru mulți muncitori din fabrici, ignoranța a dus la probleme auditive. Și astfel a devenit clar că era necesară o mai bună înțe legere și o soluție la această problemă.
La începutul anilor 1970 a devenit evident că mulți muncitori din fabrici se confruntau cu probleme auditive. În consecință, părțile interesate de pe piața muncii din Suedia au înființat un grup însărcinat cu investigarea problemei și prezentarea unei propuneri privind modul de reducere a zgomotului. Inginerul acustic Stig Ingemansson a fost însărcinat să conducă proiectul.
1976 — Începutul
Pentru a obține mai multe informații despre această problemă, grupul responsabil de proiect a început prin efectuarea de studii pe teren și de măsurători în fabricile din Suedia. A devenit evident că aproape toate domeniile aveau probleme cu zgomotul, adică niveluri ale sunetului de peste 85 dB(A). Suflarea cu aer comprimat era unul dintre procesele care genera cel mai mult zgomot. S-a observat că pentru curățare, uscare, răcire, transport și sortare cu aer comprimat multe dintre companii utilizau țevi obișnuite de cupru. Sau utilizau pistoale de suflat aer alimentate tot de o țeavă. În urma unei analize a altor piețe din Europa și Statele Unite, s-a descoperit că și acestea utilizau aceeași metodă. Problema suflării cu aer comprimat prin țevi este legată de turbulența crescută creată imediat ce aerul părăsește conducta. Acest lucru duce la niveluri ale sunetului foarte ridicate și dăunătoare. Echipa proiectului a înțeles că, dacă dorește să reducă nivelul sunetului și problemele auditive, trebuie să dezvolte o soluție nouă.
